Din ce materiale sunt fabricate lentilele de contact?

Lentilele de contact sunt mici dispozițive moderne optice, utilizate în corectarea afecțiunilor oftalmologice comune. Piața lentilelor de contact cunoaște trei categorii de articole medicale oftalmologice, care se diferențiază în funcție de materialul principal din care sunt fabricate, și anume: lentile de contact moi, lentile de contact rigide, convenționale, cunoscute și sub denumirea de lentile gaz-permeabile, precum și o categorie separată, aceea a lentilelor de contact hibride, care combină caracteristicile celor doua tipuri de articole optice anunțate anterior.

 

Materialele din care sunt fabricate lentilele de contact moi

 

Lentilele de contact moi sunt realizate din materiale plastice flexibile hidrofile („iubitoare de apă”) numite hidrogeluri. Materialele pe bază de hidrogel au proprietatea de a absorbi cantități semnificative de apă pentru a menține lentilele moi și suple. Datorită acestei caracteristici hidrofile, conținutul de apă al diferitelor lentile de contact din hidrogel poate varia de la aproximativ 38 până la 75% (în greutate). În general, lentilele moi din hidrogel sunt disponibile în aceste categorii, pe baza conținutului lor de apă:

• Conținut scăzut de apă (mai puțin de 40% apă);
• Conținut mediu de apă (50 până la 60% apă);
• Conținut ridicat de apă (peste 60% apă).

Conținutul de apă al lentilelor moi permite oxigenului să treacă prin lentile și să mențină corneea sănătoasă în timpul uzurii lentilelor de contact. Diferite mărci de lentile de contact moi au conținut de apă și grosime diferite. În general, lentilele cu hidrogel care au un conținut scăzut de apă sunt mai subțiri decât lentilele moi care au un conținut ridicat de apă. Există variații semnificative în grosime și conținutul de apă al lentilelor de contact hidrogel, deoarece oamenii vor răspunde diferit la materiale. Unii purtători de lentile de contact sunt mai confortabili la purtarea lentilelor subțiri, cu conținut scăzut de apă. Altele se simt mai confortabil purtând lentile mai groase, moderate și cu conținut ridicat de apă.

O altă caracteristică a materialelor hidrogel utilizate pentru lentilele de contact moi este încărcarea lor de suprafață, care poate afecta cât de repede se formează depozite de proteine ​​pe lentile în timpul uzurii. Hidrogelurile sunt clasificate fie ca ionice, fie ca non-ionice. Materialele ionice au o suprafață încărcată negativ și, prin urmare, pot atrage proteine ​​încărcate pozitiv în filmul lacrimal. Hidrogelurile neionice sunt tratate pentru a reduce această sarcină negativă de suprafața și, prin urmare, pot fi mai puțin predispuse la atragerea depozitelor de proteine. Agenția Americană a Medicamentului utilizează patru categorii pentru clasificarea materialelor pentru lentile moi:

• Categoria 1 = apă scăzută, neionică;
• Categoria 2 = apă ridicată, neionică;
• Categoria 3 = apă scăzută, ionică;
• Categoria 4 = apă mare, ionică

Noile lentile de contact moi, numite lentile din silicon-hidrogel, devin din ce în ce mai populare. Aceste lentile includ silicon în materialul de hidrogel pentru a crește transmisibilitatea oxigenului lentilelor. De fapt, studiile arată că lentilele de contact din hidrogel din silicon transmit până la șase ori mai mult oxigen către cornee decât lentilele moi obișnuite. Această caracteristică face ca lentilele din hidrogel din silicon să fie mai sigure pentru a fi utilizate ca lentile cu uzură prelungită. Multe lentile moi noi includ, de asemenea, tratamente de suprafață pentru a ajuta lentilele să-și păstreze mai bine conținutul de apă și să evite uscarea pentru un confort mai mare la purtare pe tot parcursul zilei.

 

Lentilele de contact dure (gaz-permeabile)

 

Lentilele de contact gaz-permeabile sunt cunoscute pe piața internațională de aproximativ 120 de ani. Inițial, aceste categorii de lentile erau făcute din sticlă. La început, ele prezentau o structură extrem de dură și rigidă. Din aceste motive, ele nu au câștigat niciodată simpatia și popularitatea purtătorilor la scară largă.

Primele lentile gaz- permeabile dure populare au fost fabricate din polimer metacrilat de polimetil, cunoscut și sub denumirea de PMMA, Plexiglas sau Perspex. PMMA este hidrofob, ceea ce ajută aceste lentile să respingă proteinele. Aceste lentile rigide nu folosesc apă sau silicon pentru a permite respirabilitatea. În schimb, fluorul este adăugat la polimer, care formează pori microscopici în material pentru a face o lentilă rigidă permeabilă la gaz. O altă opțiune este de a adăuga metacrilat de metil (MMA) cu TRIS pentru a crește permeabilitatea la lentilă.

Deși lentilele rigide tind să fie mai puțin confortabile decât lentilele moi, pot corecta o gamă mai largă de probleme de vedere și nu sunt la fel de reactive chimic, astfel încât pot fi purtate în unele medii în care un obiectiv moale ar prezenta un risc pentru sănătate. Materialele lentilelor de contact permeabile la gaz sunt, în general, clasificate în funcție de valoarea lor "Dk", care este o măsură a permeabilității lor la oxigen. Materialele cu un Dk ridicat transmit mai mult oxigen în ochi decât cele cu o valoare Dk scăzută:

• Low Dk este < 12
• Dk mediu este 15-30
• Dk mare este 31-60
• Super Dk este de 61-100
• Hyper Dk este > 100

Primele tipuri lentile GP moderne care au obținut o largă acceptare au fost fabricate dintr-un material permeabil la oxigen numit acrilat de silicon (SA). Aceste lentile au fost introduse la sfârșitul anilor 1970 sub numele de marcă Polycon și aveau o valoare Dk de 12. De atunci, au fost dezvoltate noi materiale pentru lentile permeabile la gaz, care asigură o transmisibilitate mai mare a oxigenului, permițând chiar și uzarea peste noapte a contactelor GP.

Inițial, permeabilitatea crescută a oxigenului a fost realizată prin adăugarea mai multor siliconi la materialele lentilelor. Cu toate acestea, acest lucru a determinat în cele din urmă lentilele GP să devină mai fragile și le-a făcut să se usuce și să acumuleze depozitele de lentile mai ușor. În cele din urmă, fluorul a fost adăugat la polimerii lentilelor GP pentru a rezolva aceste probleme. Lentilele GP fluorosiliconic / acrylate de astăzi sunt optimizate pentru permeabilitatea oxigenului, stabilitatea lentilei și caracteristicile de udare a suprafeței. Datorită durității și a faptului că nu fluctuează semnificativ în conținutul lor de apă, contactele permeabile la gaz au, în general, caracteristici optice superioare și oferă o viziune mai clară decât lentilele moi. Cu toate acestea, în ciuda progreselor în tehnologia obiectivelor GP, unii oameni nu se pot adapta la purtarea lentilelor GP rigide și pot alege lentile moi din motive de confort.

 

Materialele lentilelor de contact hibride

 

Lentilele de contact hibride combină corecția specială a vederii unui obiectiv rigid cu confortul unui obiectiv moale. Un obiectiv hibrid are un centru dur înconjurat de un inel din material moale pentru lentile. Aceste lentile mai noi pot fi utilizate pentru a corecta astigmatismul și neregularitățile corneene, oferind o opțiune în afară de lentilele dure.

 

Tehnici de fabricare a lentilelor de contact

 

Contactele dure tind să fie făcute pentru a se potrivi unei persoane, în timp ce lentilele moi sunt produse în masă. Există trei metode utilizate pentru stabilirea contactelor:

• Turnare prin turnare - Siliconul lichid este filat pe o matriță rotativă, unde se polimerizează.
• Turnare - Polimerul lichid este injectat pe o matriță rotativă. Forța centripetă modelează lentila pe măsură ce plasticul se polimerizează. Contactele turnate sunt umede de la început până la sfârșit. Majoritatea contactelor soft sunt realizate folosind această metodă.
• Strunjirea diamantului (tăierea strungului) - Un diamant industrial taie un disc de polimer pentru a modela lentila, care este lustruită folosind un abraziv. Atât lentilele moi, cât și cele dure pot fi modelate folosind această metodă. Lentilele moi sunt hidratate după procesul de tăiere și lustruire.